joi, 20 decembrie 2012

despre viata

 
 ce nu functioneaza bine?



Cercetătorii turci au descoperit că bărbaţii care suferă de inflamarea gingiilor (un simptom al gingivitei) au de trei ori mai multe riscuri să se confrunte cu probleme erectile decât omologii lor, care sunt ceva mai preocupaţi de igiena personală.
Principala modalitate de a reduce riscul bolilor gingivale constă în perierea frecventă a dinţilor.
Oamenii de ştiinţă de origine turcă au ajuns la această concluzie în urma unei analize comparative la care au participat aproape 100 de bărbaţi, cu vârstele cuprinse între 30 – 40 de ani, cu probleme medicale ce ţin de incapacitatea de excitaţie.
Astfel, 53% dintre pacienţi cu disfuncţii erectile au prezentat şi afecţiunii la nivelul gingiilor, cum ar fi inflamarea acestora.
Doctor Faith Oguz, de la Universitatea Turcă, a declarat, la finalul cercetării:
„Aproximativ 150 de milioane de bărbaţi din întreaga lume (şi partenerii lor) sunt afectaţi zilnic episoade de disfuncţie erectilă. Aceasta este o problemă majoră, de sănătate publică care afectează, într-o proporţie uriaşă, calitatea vieţii.
Două treimi dintre cazuri sunt cauzate de factori fizici (în principal afecţiuni ale vaselor de sânge), probleme psihologice, cum ar fi stresul emoţional sau depresia.
Alte cauze pot fi parodontita cronică sau un grup de boli infecţioase provocate de bacterii ce apar, cel mai frecvent, concomitent cu inflamaţia gingiilor.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu